Călugări sancționați de Episcopia Hușilor după o petrecere organizată în mănăstire

Călugări sancționați de Episcopia Hușilor după o petrecere organizată în mănăstire
Publicat: 29/05/2013, 12:28
Actualizat: 04/04/2019, 01:31

Doi călugări au fost sancționați de Episcopia Hușilor după ce au organizat o petrecere, alături de două femei, într-o cameră a mănăstirii situate în incinta episcopiei, sancțiunile fiind date după ce au apărut fotografii de la acea petrecere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Episcopia Hușilor a decis sancționarea disciplinară a doi monahi de la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” după ce a intrat în posesia unor fotografii în care cei doi călugări apar la o petrecere organizată într-o cameră a lăcașului de cult situat în incinta complexului episcopal.

În fotografii, cei doi călugări apar alături de două tinere, iar unul dintre ei dansează, având pe cap un coif, iar pe față o mască.

În declarațiile scrise date superiorilor, preotul Florin Pascal și diaconul George Ștefan susțin că fotografiile au fost realizate în anul 2011, la ziua onomastică a unuia dintre ei, iar persoanele care apar în acele poze sunt rude și tineri apropiați celor doi.

„Episcopia Hușilor a luat act cu mâhnire și profundă întristare de situația creată de către cei doi viețuitori ai Mănăstirii «Sfinții Apostoli Petru și Pavel» din Huși, ieromonahul Pascal Florin (Fanurie) și ierodiaconul Ștefan George (Nectarie), considerând complet nepotrivită și inadecvată condiției de monah conduita celor doi, după cum reiese din fotografii. Ne exprimăm regretul față de situația creată prin acest incident, care nu este specific slujitorilor Bisericii, cerând iertare pentru tulburarea și confuzia produsă în rândul credincioșilor de comportamentul celor doi”, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, de către purtătorul de cuvânt al Episcopiei Hușilor, preotul Marin Turdorică.

Potrivit reprezentanților Episcopiei Hușilor, ieromonahul Florin Pascal, cel care și-a sărbătorit ziua onomastică în mănăstire, a fost pedepsit prin interzicerea de a mai sluji pentru o perioadă de o lună. Totodată, i-a fost ridicat dreptul de a mai spovedi pentru o perioadă de doi ani.

În ceea ce îl privește pe ierodiaconul George Ștefan, acesta a primit un avertisment și o „dojană arhierească”.

Conform sursei citate, cei doi monahi și-au luat angajamentul scris în fața superiorilor săi că „se vor îndrepta”, în caz contrar aceștia urmând să fie trimiși la judecata Consistoriului Monahal. (Theodor Istrate, [email protected])

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Crește salariul minim de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Mai mulți asteroizi potențial periculoși amenință planeta Marte
×